Revista Secolul 20(21), o fereastră deschisă către marea literatură a lumii (cont.)

în Dreptul la memorie Autor:

(Continuarea articolului de aici)

În scopul celor afirmate în primul număr, editorialul Secolul comunismului, care însoțește numărul pe octombrie 1961 este și mai penibil partinic. Cum era de așteptat, numărul este dedicat integral literaturii sovietice.

La finalul primului an, în numărul 12, editorialul, 1 din 40, este unul de bilanț: „Secolul 20, prima revistă românească de literatură universală, îşi încheie un an de muncă, întîiul din cei patruzeci pe care îi are de străbătut pînă ce-şi va schimba numele, o dată cu veacul cel nou”.

Citim în continuare aceleași platitudini în celebra limbă de lemn, platitudini care urmăreau în fond să salveze de la cenzură multe pagini în traducere de literatură autentică. Oricum, hilară este urarea de la final: „De Anul Nou, revista Secolul 20 urează cititorilor săi să trăiască, sănătoşi şi fericiţi, ziua de mîine a întregii omeniri care este comunismul”.

Ca toate revistele Țării și Secolul 20 se supunea comandamentelor care impuneau marcarea momentelor „aniversare” ale comunismului, la fel se întîmplă cu numărul 7-8/1964, care se centreaza aproape integral pe sărbătorirea celor două decenii de la „eliberarea de sub jugul fascist”. Mihai Beniuc, în editorialul Popularitatea literaturii noastre noi, după afirmarea marilor noastre realizări, ne atenționează: că litera­tura noastră este umană, comunică oamenilor şi cu ei, iar ca atare nu poate pierde din vedere numitorul comun a vieţii omeneşti: eticul.

Nr. 7-8/1965 coincide cu instaurarea lui Ceaușescu și Congresul al IX-lea al PCR, prilej pentru Marcel Breslașu să se ocupe în editorial de Perspective; finalul, este pilduitor: „Secolul 20 se va strădui și pe viitor să ţină pasul vieţii şi al vremii, să-şi împlinească menirea care i s-a încredinţat cu cinci ani în urmă. (Împlinim şi noi cincinalul nostru, la capătul acestui an). El deschide paginile prezen­tului număr cu preţioasele îndrumări date artiştilor şi literaţilor de către secretarul general al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. Și continuă în aceeași manieră tovărășească.

Atenționez că admirația mea pentru revista Secolul 20, revistă care mi-a oferit în vremuri total ermetice, șansa extraordinară de a accesa pagini din literatura străină a marilor scriitori, este nedezmințită, în pofida celor prezentate pînă aici și în continuare. Cred, totuși, că sîntem datori să arătăm la ce îngrozitor supliciu erau supuse redacțiile, de cîte concesii și compromisuri aveau parte numai spre a putea strecura pagini de adevărată literatură.

Dan Hăulică, redactorul șef, argumentează tema numărului 5/1968, Documentar despre al doilea război mondial, în editorialul: Un documentar 1939/1945, cu eleganță, evitînd limba de lemn, referințele partinice și temenelile.

Numărul 1-2-3 (121/122/123) marchează un deceniu de Secolul 20. Editorialul lui Dan Hăulică, Dialectica universalității, este o radiografiere temeinică a evoluției artei și culturii sub zodia esteticului, din antichitate pînă la zi, ca argument pentru rolul revistei.

La moment aniversar, cum era de așteptat, sînt adunate numeroase saluturi din varii colțuri ale planetei. Zaharia Stancu, la acea vreme președintele Uniunii Scriitorilor, narează istoria nașterii revistei, contextul, și determinarea care au impus editarea, într-un moment în care posibilitățile erau destul de modeste: „După discuţii îndelungi, Conducerea Uniunii Scriitorilor a luat hotărîrea ca revista să fie numită Secolul 20 şi să apară odată pe lună. S-a sta­bilit linia ei directoare, s-a fixat formatul şi numărul paginilor, s-a alcă­tuit o redacţie competentă şi după un oarecare timp de pregătire, primul număr din Secolul 20 se găsea în librării şi la chioşcuri. Succesul a întrecut cu mult aşteptările… Cred că n-a existat scriitor important pe plan mondial, care să fl adus ceva nou şi vrednic de atenţie în literatura lumii de care Secolul 20 să nu se fi ocupat, pe care Secolul 20 să nu ni-l fi prezentat măcar sumar”.

În final aduce un elogiu binemeritat revistei.

Eugen Barbu face și el trimitere la vremurile cenușii în care s-a născut Secolul 20: „Fericit titlu, frumoasă revistă, mi-am spus în urmă cu ani cînd am văzut primul exemplar. Cineva plin de gust alesese formatul de buzunar, litera elegantă şi chiar hîrtia albă, cu puful ei secret aducînd a omăt. Era cu adevărat o publicaţie nouă în marasmul cernelii de atunci, cînd de la titlu, la știri, gazetele semănau ca două picături de apă. Aceeaşi tipografie, aceleaşi texte, parcă aceiaşi redactori.

Iată deci că se putea, apăruse Secolul 20! O revistă modernă, o revistă care-și propunea să deschidă ferestrele cam înţepenite ale culturii noastre către alte orizonturi”.

Sînt încă numeroase saluturi de la personalități românești, dar și mai multe ale celor din străinătate, nume, multe, la fel de importante și astăzi. Vom cita un singur salut, al lui Ernst Jünger, cu adevărat de întărire și nu mai puțin profetic: „Felicitări din toată inima la aniversarea publicației Secolul 20. Fie ca frumoasa dumneavoastră Revistă durînd peste veac, asemenea păsării Phoenix să renască din propria ei cenușă în chip de: Secolul 21. Wilflingen, 20.IV.1971”.

Editorialul semnat Secolul 20 (?), Sensul universalității – Coordonate românești din nr. 5 (125), 1971, reitereaza practic programul revistei, nu fără unele trimiteri ideologice nesemnificative.

Pe măsură ce megalomania și cultul personalității la cei doi se accentuează, revista este nevoită a le acorda un număr de pagini, adevărată pavăză pentru publicarea unor texte din autori străini contemporani de foarte bună calitate; cum se întîmplă la numărul 1/2/3 (228-229-230)/1980, care se deschidea cu: Cincisprezece ani de la Congresul al IX-lea și continuă cu Vladimir Nabokov, John Updike, George Steiner, J.P. Sartre, Herman Broch, Lucian Pintilie și mulți alții.

Numărul 7/8/9 (234-235-236)/ 1980 este dedicat Europei, în care putem citi pe: Paul Valery, André Gide, Jose Ortega Y Gasset, T.S. Eliot, Andrei Belîi, Thomas Mann, Fernand Braudel, Martin Heidegger. Număr memorabil, ca foarte multe dintre cele peste patru sute apărute în cincizeci de ani de constantă și necesară prezență în spațiul cultural național.

La fel ca la marcarea primului deceniu de la prima apariție și cei douăzeci de ani sînt sărbătoriți în numerele 1/2/3/ (240-241-242)/ 1981, cu numeroase saluturi, deschise cu Gînduri în mers, editorialul semnat: Secolul 20. Sfinxul interior, salutul lui D.R. Popescu se deschide cu o lungă întrebare, cu un răspuns mai succint: „Eu cred că această lungă întrebare cuprinde în ea şi propriul ei răspuns: peniţele şi-au făcut datoria, au scrutat lumea, luna văzută, şi faţa nevăzută a lunii, a lumii, forţele umane vii, revoluţionare, forţele stelare, pasiunile luminoase, pasiunile oarbe, vinovate, ieşite nu doar dintr-o guşă sau dintr-o gîlcâ, sau dintr-o energie tulburare a cosmosului, peniţele şi-au făcut datoria mărturisind, luptînd, construind un nou zodiac, pro­tector, al cărţilor, al valorilor, al luminilor adevărate. Şi încă ceva: ele au pus în centrul lumii omul, şinele, cunoaşterea eului, a lumii prin experienţă personală; omul într-o ecuaţie socială şi cosmică, desigur, dar şi neapărat într-o geometrie ce are ca punct de plecare şi de sosire lăuntrul… Sfinxul interior, izvorul neliniştilor umane, dar şi al libertăţilor, dragostei, adevărului”.

De voie, de nevoie și Secolul 20 se alătură corului celor care „sărbătoreau” 65 de ani de la înființarea PCR, cu un Număr omagial (289-290-291)/1986. În același număr avem un întreg capitol, aproape 50 de pagini, dedicat lui Nichita Stănescu în pragul posterității. Ultimele 12 zile din creația poetului. 28 noiembrie/9 decembrie 1983. De remarcat diferența dintre anul apariției revistei, 1986 și anul dispariției poetului Dreptului la timp, 1983. Cu toate tergiversările echipei redacționale, cerberii ideologici nu s-au înduplecat să-și dea avizul fără vama dată „comandamentelor epocii de aur”.

La numărul 300, apărut în toamna lui 1987, știu data pentru că pe numărul cu pricina am notat ziua cînd l-am achiziționat de la chioșc: Iași, 10-XI-1987, avem o selecție de scurte fragmente din saluturile primite în timp. Vom cita cîteva:

„Apreciez revista Secolul 20 ca pe o publicație de înalt nivel, comparabilă cu cele mai bune reviste de acest gen din lume.

Ernesto Sabato – Cu un nume atît de contemporan şi atît de potrivit sieşi prin ceea ce adună şi creează, revista Secolul 20 – întocmită de directorul ei Dan Hăulică şi de o mînă de străluciţi colaboratori – ne aduce încă o dată în faţă ade­vărul simplu atît de usturător pentru provincialismele de toate soiurile de pretutindeni; o revistă nu poate fi gîndită şi elaborată altfel decît ca o carte, unicat de la un număr la altul.

Ștefan Bănulescu – Revista Secolul 20 reprezintă cultura românească în ceea ce are ea mai autentic şi universal. Nivelul ei artistic, literar şi filosofic – care ar onora orice mare cultură – dovedeşte că energiile spirituale româneşti sînt prezente şi se explicitează la modul cel mai înalt cînd li se oferă cadrul adecvat.

Anton Dumitriu – Revista, pe parcurs, a făcut enorm pentru răspîndirea noului, în literatură şi în artă, a fost o fereastră deschisă spre lumea întreagă, ca să pă­trundă cit mai multă lumină.

Șerban Cioculescu – Fie ca revista să-şi păstreze acelaşi înalt nivel şi să aibă aceeaşi irepro­şabilă ţinută, care o aşază printre cele mai bune şi mai preţuite reviste din Europa.

Odysseus Elytis – Secolul 20 este mai mult decît o revistă: este o conştiinţă cu cotor. Pre­zentă, adică, în formă de carte, cu încăpăţlnare, (…) la datoria de a veghea, de-a înfrăţi artele şi condeiele, de-a cinsti cum se cuvine frumosul românesc şi universal. În cultura noastră ea înseamnă un bine necesar.

Marin Sorescu – O țară are nevoie de scriitori înzestrați cu inteligență și independență, așa cum are nevoie de aer.

Iris Murdoch.” – Într-adevăr redactorii, scriitorii de la Secolul 20 au fost/sînt cu asupră de măsură prin tot ce au realizat, nu doar inteligenți ci și de un mare curaj și independență în afirmarea culturii de pe toate meridianele, într-o potrivită haină românească.

Clipa astrală a prăbușirii regimului comunist este prezentă a nr. 316/317/318, cu tema: Istoria trăită 17-22 decembrie și care se deschide cu editorialul Reapărem!, semnat tot Secolul 20, din care se impune a cita cîteva fragmente, care singure vorbesc de șicanele la care era supusă revista: „Cu toate că echipa noastră redacţională nu şi-a întrerupt niciodată activitatea, revista a avut în ultimii ani, de la un număr la altul, lungi perioade de aşteptare, făcute parcă anume să producă – deopotrivă celor ce slujesc Secolul 20, ca şi celor ce s-au obişnuit să-l aştepte cu nerăbdare, – temerea suspendării. O strategie în forme dintre cele mai perfide a fost pusă în aplicare pentru a atenta la prestigiul revistei şi a paraliza, eventual, forţele strînse în jurul său, – drept represalii că la Secolul 20 nu aveau curs stupidele dogme sacralizate, litaniile cultului personalităţii, citatomania oarbă şi nici măcar obsedanta fotogenie în doi.

Deşi le-am resimţit, nu ne-am lăsat copleşiţi de obstrucţiuni şi piedici. Un număr gata tipărit, împachetat pentru difuzare, a trebuit să blo­cheze depozitul tipografiei din octombrie pînă în septembrie următor. In compensaţie, după aceea, am pus la îndemîna publicului, în două consecutive numere triple, cea mai bogată explorare în spaţiul helvetic, concepută dintr-o stimulativă perspectivă europeană. Simptomatic a fost momentul împlinirii a 25 de ani de la apariţia Secolului 20, marcat de revistă printr-un număr (300) cîtuşi de puţin festiv, fiindcă festivităţile (acaparate, rezervate) deveniseră oribile.

Ca o dovadă a sorții tot mai periclitate, rezervate premeditat revistei, stau amplele dosare din portofoliu redacţional blocate, din motive absurde, sute şi sute de pagini duse pînă la stadiul de a le încredinţa tipografiei, unde – totuşi – n-au ajuns. Complet cules, în şpalt, zace un vast număr dedicat filosofiei limbajului, arhitecturat din partea redacţiei de Ştefan Aug. Doinaş…”.

Editorialul Cincizeci, care sărbătorește o jumătate de secol de la prima apariție, semnat tot Secolul 21 (?!), (nr. 12/2010, 1/6/2011) subliniază importanța lui Dan Hăulică în economia revistei: „În primul rînd lui Dan Haulică îi datorează revista schimbarea radicală, benefică de la începutul anilor 70, cînd Secolul devine, din publicaţie de tip magazin, un periodic de sinteză culturală considerat şi astăzi unic în Europa prin profilul său”.

Nu sînt uitați alți mari creatori, Ștefan Aug. Doinaș – cel care a preluat conducerea de la Dan Hăulică și artista Geta Brătescu, care s-a ocupat de conceptul grafic.

Numărul 1-6/2014 are pe prima pagină, în chenar negru, ferparul dedicat regretatului Dan Hăulică, pe care îl cităm integral: „Dan Hăulică ne-a părăsit; nu de tot. Cei care au lucrat împreună cu el nu-l pot uita, căci au lucrat cultură. Cînd a sosit în redac­ţia «Secolului» era un tînăr ieşean, păstra accentul moldovenesc şi credinţa culturală a spaţiului eminescian.

Ca director al revistei Secolul 20, în timpul dictaturii comuniste, a ştiut să păstreze revista. A păstrat-o vie şi i-a dat dimensiune naţională şi internaţională.

Istoria culturală a acestei ţări îi datorează recunoştinţă.

Secolul 21”

Cu adevărat i se cuvine recunoștință tînărului moldav, poposit ca redactor în 1963 și din 1969 pînă în 1993 ca diriguitor, și care prin excelența în edificarea Secolului 20, indiferent de meritele sale literare și culturale de necontestat, va rămîne pentru totdeauna în istoria literaturii române.

Realizarea revistei este asigurată, în continuitate, după Marcel Breslașu, Dan Hăulică, Ștefan Aug. Doinaș, de către Alina Ledeanu la aceeași înălțime axiologică, cu înfruntarea altor greutăți, de altă natură în timpurlile postdecembriste, pe care le cunosc din interior, ca unul care se înfruntă cu ele lună de lună, de mai bine de două decenii, și cu atît mai mult merită la rîndu-i toată stima și admirația noastră.

Dorim Secolului 21 viață lungă, colaborări pe măsură, sprijin financiar și, precum Convorbiri literare în aceste zile, cei care vor veni să o sărbătorească și la o sută cincizeci de ani.

 

Cassian Maria Spiridon - Poet, publicist, eseist, unul dintre animatorii culturali cei mai ferventi ai orasului Iasi, redactor sef al revistei „Convorbiri literare”. A publicat circa treizeci de volume de poezie, publicistica, eseu. A primit numeroase premii, inclusiv al Uniunii Scriitorilor din Romania. Prezent in diverse antologii din tara si din strainatate. Tradus in franceza, engleza, germana, spaniola, suedeza, rusa, chineza, finlandeza, poloneza, etc. In noiembrie 1991 infiinteaza Editura TIMPUL, pe care o conduce si in prezent.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Ultimele articole publicate în Dreptul la memorie

Mergi la Început