Constantin Noica nota, aproape biblic, la numărul 300 al revistei: „Ca prin «cheile» unui rîu, prin canalul Secolului 20 au trecut în spațiul nostru spiritual apele vii ale veacului”.
Primul număr, cu peste 200 de pagini, în format A5 (format perpetuat pînă în prezent), apare în ianuarie 1961, editat de Uniunea Scriitorilor, cu titlul: Secolul 20 și subtilul revistă de literatură universală, cu următorul colegiu redacțional: Mihai Beniuc, Maria Banuș, Savin Bratu, Marcel Breslașu, Paul Georgescu, Mihnea Gheorghiu, Eugen Jebeleanu, Mihai Novicov, Zaharia Stancu, Tudor Vianu. Numărul 12/2010, 1-6/2011, cu titlul 50, pentru a marca 50 de ani de la apariția primului număr, oferă în paginile 8-34 o cronologie, Secolul 20/ Secolul 21 pentru anii 1961/2011, din care vom cita doar primul paragraf: „De la numărul 1/1961 pînă la numărul 10-11-12/1980 revista Secolul 20 apare ca Revistă de literatură universală. Începînd cu numărul 1-2-3/1981 pînă la numărul 4-5-6/1995 îşi păstrează titulatura de revistă de sinteză, la care se adaugă programul: Literatură universală – Arte – Dialogul culturilor. De la numărul 7-12/1995 pînă în anul 2000 programul se schimbă în: Literatură universală. Ştiinţele omului. Dialogul culturilor. De la primul număr 1-6/2001 revista devine Publicaţie periodică de sinteză cu programul: Literatură universală, ştiinţele omului, dialogul culturilor. Ultima schimbare apare la numărul 1-6/2003, la programul editorial: Dialogul culturilor, ştiinţele omului, literatură universală”.
Cei interesați de fluctuațiile redacționale în cele trei etape ale revistei, prima de la finalul perioadei staliniste, cînd redactor șef a fost Marcel Breslașu, urmată de etapa a doua cînd relativa liberalizare din epoca ceaușistă aducea la redacția din 1963 și apoi la cîrma ei efectiv din 1969 pe Dan Hăulică, pînă în 1993 cînd este numit ambasador al României la UNESCO și etapa postdecembristă cînd Ștefan Aug. Doinaș (fost redactor-șef adjunct între 1969-1992) preia în 1993 conducerea revistei. Din 2002, după dispariția poetului, Alina Ledeanu este pînă în prezent directorul Secolului 21.
Revista Secolul 20 a avut, un lucru mai puțin știut, pentru mulți poate necunoscut, un precursor, cu același titlu și ca subtitlu: Caiet de literatură universală. Primul număr apare în 1957, realizat de un colectiv redacțional condus de Olga Zaicik: caiet pe care l-am cumpărat dintr-un anticariat, la fel și nr. 4, apărut în ianuarie 1960, îngrijit, cum citesc pe a doua pagină, de către Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu, Ilea Melinescu și Olga Zaicik. Cel puțin doi din îngrijitorii menționați vor fi prezenți, în timp, și în redacția revistei Secolul 20. Editorialul Un început, care deschide primul număr din caietul de literatură universală, Secolul XX (de remarcat, 20 era notat în numere latine) este semnat de Petru Dumitriu, care subliniază, între altele, necesitatea unui astfel de demers, afirmă împlinirile programului de traducere a marilor scriitori clasici, dar și a celor contemporani, subliniind: „tradiția realistă pe care o apreciază îndeosebi cititorul român îşi are vajnici susținători și peste hotarele țării noastre, și nu numai în țările cu o cultură socialistă”.
Tot aici citim și motivarea Editurii de stat pentru literatură și artă, unde Petre Dumitriu era la acea vreme director, în editarea caietului… „Pe de altă parte, în cazul multora din marii scriitori străini contemporani, publicul nostru doreşte să fie tinut la curent cu ultimele lor creaţii. Dar, prin forţa lucrurilor, editurile noastre sînt obligate să facă o selecţie: în nici o ţară nu se publică ansamblul tipăriturilor contemporane din lumea întreagă. Pretutindeni se aleg anumiţi autori preferaţi ai publicului respectiv, anumite cărţi pe care publicul le va întîmpina cu mai mult interes. Acest lucru îl face şi Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi pînă acum se poate mîndri cu faptul că traducerile ei din autorii contemporani au fost primite îndeobşte în chip favorabil – bineînţeles, fără să ne facem iluzii asupra unor greşeli în alegere, pe care ne străduim să le reparăm.
Tocmai pentru a uşura această dificilă încercare – selectarea unor autori şi a unor cărţi, favoriţi ai publicului nostru – Editura de Stat pentru Literatură şi Artă începe prin volumul de faţă publicarea unor antologii de poezie, nuvele, fragmente de roman, piese de teatru, note şi reportaje contemporane ale autorilor celor mai preţuiţi astăzi de către opinia publică mondială. Scrisorile cititorilor, ecourile din presă și vocea criticii literare vor putea îndrepta activitatea traducătorilor spre acei autori şi acele cărţi, poate chiar mai mult – spre acele stiluri literare – care stîrnesc cu precădere interesul cititorului din țara noastră.
Iată în cîteva cuvinte rostul acestui volum, din lectura căruia se va vedea că editura s-a străduit să aleagă bucăţi din cele mai semnificative ale unora dintre cei mai mari scriitori contemporani. Aşteptăm părerea cititorilor şi a criticii; ea ne va călăuzi în alcătuirea viitorului volum antologic sortit să apară spre sfîrşitul anului 1957”.
Se pare că planul editorial s-a respectat, altfel n-aș fi descoperit al 4-lea număr din Secolul XX. Sumarul este bogat la ambele exemplare ce le dețin, cu scriitori recunoscuți, inclusiv laureați Nobel. Numărul 4 are la final, lista impresionantă ca număr dar și calitate a autorilor clasici, de tălmăciri din literatura universală apărute în cursul anului 1959, se înțelege, la editura care tipărea caietul…
Primul număr din, acum, revista Secolul 20 apărut în ianuarie 1961 are un editorial cu titlul: O nouă revistă, semnat Secolul 20, practică utilizată în cvasitotalitatea cazurilor cînd revista se deschide cu astfel de texte; practică frecvent întîlnită la toate publicațiile editate în regimul trecut.
Se impune a cita cîteva fragmente din textul program al primului număr: „Alături de volumul și valoarea crescîndă a literaturii originale, un efort major, unic în istoria culturii româneşti, a fost depus, în anii aceştia ai revoluţiei socialiste, pentru cuprinderea în cunoştinţele maselor, pe scară tot mai înaltă, a bunurilor spirituale ale omenirii, pentru ca valorile superioare ale culturii mondiale să pătrundă cît mai repede şi mai adînc în popor, ajutînd la succesul deplin al revoluţiei culturale.
În ansamblul acestui îmbucurător bilanţ de deceniu, se integrează şi aparţia noii reviste, prima de acest fel în ţara noastră, Secolul 20, o revistă de literatură mondială contemporană, a cărei trebuinţă şi însemnătate e de la sine înţeleasă, într- o cultură naţională înfloritoare, dornică de a primi şi răsfrînge imaginea prezentului în lume”.
Nu era, după cum am văzut, prima de acest fel.
Urmează să nu uităm că sîntem în ultimii ani de stalinism, temenele și laudele la adresa realismului socialist (?!).
Totodată, sîntem asigurați că textele din literatura străină vor fi supuse unei analize realizate prin interpretarea acesteia în spiritul marxism-leninismului, supunînd unei critici științifice, combative, ideologia burgheza, sub toate formele ei.
O altă țintă era formarea omului nou, formare care pare că s-a împlinit cu adevărat abia după ’89: „Literatura noastră, literatura societăţii socialiste, participă direct la vasta ofensivă ideologică pentru formarea conştiinţei noi, socialiste, şi lichidarea influenţelor educaţiei şi moralei burgheze.
Plămădirea omului nou este o sarcină de lungă durată. Dar ultima etapă se parcurge totdeauna în iureşul victoriei. Şi pînă cînd calendarul va obliga secolul însuşi ii şi schimbe numele, marele ţel va fi atins, căci, pînă atunci, lunga evoluţie a umanităţii contemporane va fi consacrat de mult triumful ideilor socialismului pe scară universală”.
Profețiile editorialistului nu s-au împlinit, la sfîrșitul deceniului nouă al secolului trecut asistam la prăbușirea ireversibilă a dictatorilor comuniste.
(Va urma)
