Tag archive

memorie culturala

Amintiri esentiale

VIAȚĂ ȘI CĂRȚI: Începuturi de critică literară

Revistele pe care le-am tot scos m-au silit să fac şi critică literară. Proiectasem chiar un volum (lucram totul pe picior mare, ce mai!) intitulat Din condei,şi care urma să cuprindă zece capitole. Fiecare capitol avea tema sa. Prefața (există una, firește!) este foarte glumeață. Dacă mă gândesc bine, s-ar putea crede că-mi convenea genul…
Citește mai departe

Dreptul la memorie

Evocare Paul Gherasim (1925-2016)

În perioada 10-11 august, la Mănăstirea Lainici, s-a desfășurat colocviul cu tema „Scrierile, cuvintele și lucrările lui Paul Gherasim”, organizat de Asociația „Studiul”, condusă de tânărul arhitect Marius Pandele, unul dintre cei mai apropiați discipoli ai marelui pictor. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor mari personalități din lumea artei românești – pictori, critici de artă,…
Citește mai departe

Dreptul la memorie

14 mai – Ziua Martirilor

În 14 mai 1948, au fost aruncați în închisorile comuniste mari personalităţi ale culturii și spiritualității românești. Prin decret prezidențial, anul acesta a fost cinstită, pentru prima dată, al 14 mai, ziua acestor martiri. Despre ei vorbește Adrian Alui Gheorghe, unul din marii scriitori de astăzi, cu o profundă conștiință a jertfei înaintașilor. Cuvântul lui…
Citește mai departe

Dreptul la memorie

Pecetea Limbii Române

De ani buni, domnul profesor universitar Andrei Ionescu, cunoscut ca unul dintre cei mai mari hispaniști de la noi, traducător al lui Miguel de Unamuno sau Jorge Luis Borges în limba română, întreprinde o admirabilă arheologie a cuvintelor românești, luptând cu prejudecăți din cercetarea lingvistică. Ascultați, astăzi, o analiză etimologică a cuvântului PECETE.  
Citește mai departe

Editoriale

Copiii pe Frontul de Acasă în anii Marelui Război. Perspective britanice.

Imediat după încheierea Primului Război Mondial, culpabilitatea Germaniei, consfințită prin art. 231 al Tratatului de la Versailles, şi-a pus sigiliul pentru o lungă perioadă de timp asupra interpretării istorice a evenimentelor din anii 1914-1918. În centrul investigației istoricilor s-au aflat, cu precădere, principalele decizii politico-militare ale liderilor celor două tabere combatante, Antanta și Puterile Centrale.…
Citește mai departe

Dreptul la memorie

Ilie Luceac – la Cernăuți

În 5 iunie 2018, s-a împlinit un an de când a plecat dintre noi istoricul cernăuțean ILIE LUCEAC, admirabil om de cultură, apărător al limbii române și al spiritului românesc. În 2014, președintele de atunci al României, Traian Băsescu, i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria F – „Promovarea culturii”. În…
Citește mai departe

Ancore contemporane

Cerul fără astre deasupra noastră…

„ …înainte de a păși în ceea ce se cheamă film, să iei un bulgăre de țărână și să-l sfărâmi între degete, să nu uiți care e realitatea. Asta poate să te salveze.” Așa îi spune regizorul Anton Silvestri, personajul principal al romanului Noapte Americană, unei tinere, Lia, aflate pe atunci la începutul unei cariere în cinematografie.…
Citește mai departe

Amintiri esentiale

VIAȚĂ ȘI CĂRȚI : Dramele istorice

Tot istorice sunt și dramele în versuri pe care le regăsesc prin alte caiete. N-am sfârșit niciuna, deși am început o groază. Modelul era, ați ghicit!, Alecsandri. La Hașdeu și la Davila nu ajunsesem. Dar ce nevoie aveam de ei? în Alecsandri, era totul. Oarecare influență avuseseră și piesele lui Hugo, pe care nu le…
Citește mai departe

1 2 3 7
Mergi la Început