VIAȚĂ ȘI CĂRȚI : Insula misterioasă (II)

în Amintiri esentiale Autor:

Insula misterioasă de la vechea Editură a Tineretului, în traducerea Madelenei Samitca și a Ioanei Eșanu și cu prefața lui B. Elvin, anul de grație 1953, mi-a marcat ca niciun alt roman adolescența și m-a determinat să scriu eu însumi. Îl descoperisem în biblioteca strămătușii mele. Deduc asta din iscălitura energică de pe pagina de gardă (pe diagonala colțului din stânga, sus): Maricușa. O chema Maria Varlam. Era sora bunicii mele materne. N-avea alt venit decât chiriile (infime, în epocă) pe care le încasa de la cele două familii de basarabeni refugiate după 1944 și de la una de ruși albi, emigrați prin anii ’20 ai secolului trecut din Rusia comunistă.

Soțul ei, mult mai vârstnic și pe care eu nu l-am apucat, fusese magistrat și, dacă nu greșesc, președintele Tribunalului din Turnu-Severin când se judecase procesul lui Codreanu, în urma asasinării prefectului Manciu la Iași. Pe fundul unui sertar de noptieră din dormitorul ei, am găsit, scociorând după obiceiul meu, o tăietură de ziar. Nu mai știu în ce împrejurare. Era necrologul lui Barbu Varlam din 1936. Se spunea, între altele, că patru vlăjgani îi purtaseră sicriul pe umeri în semn de recunoștință că tribunalul prezidat de el îl achitase pe Căpitan. Arătându-i strămătușii mele ziarul, am speriat-o grozav. M-a pus să jur că nu voi povesti nimănui. Tăietura a dispărut apoi fără urmă. Fapt e că, din acest motiv ori pur și simplu fiindcă bărbatul ei fusese magistrat de rang înalt, strămătușa mea a rămas fără pensie. Bunicii mei îi spuneau Maricușa, așa cum își semna cărțile.

Mama și unchii mei îi spuneau Tăcuța. Eu, Țeca. îmi rebotezasem de altfel toate rudele și îmi face plăcere că numele alese de mine s-au bucurat de succes. Tot mai puțini i-au mai spus, cu vremea, strămătușii mele altfel decât Țeca. în camera ei în care, cum am relatat deja, mă refugiam să citesc, l-am descoperit pe Jules Verne. Nu știu de ce avea ea romanul Insula misterioasă. Judecând după majoritatea cărților, lecturile ei erau cu totul altele.

Citind Insula misterioasă, toate lecturile anterioare s-au șters de pe ecranul memoriei mele.

A fost o revelație. Prin el, Jules Verne a pătruns în biografia mea. Când fiul meu a început să citească, prima serie de opere complete pe care i-am cumpărat-o a fost, pe măsură ce apăreau volumele, aceea a lui Jules Verne, în exemplarele aspectuoase și cartonate de la Editura „Ion Creangă”. Țin minte destul de bine ce m-a frapat în Insula misterioasă. Luam pentru prima oară cunoștință de felul cum, privați de lumea lor, oamenii își construiesc alta.

Universul în care inginerul Cyrus Smith (citeam Cirus Smit) și prietenii săi învață să trăiască, după ce uraganul le azvârlise aerostatul pe insulă, este, în același timp, unul preexistent, o natură bogată și darnică, dar sălbatică, necălcată de picior de om, ca un paradis primitiv, și, totodată, unul făurit prin munca și inventivitatea lor. Ceea ce nu știam pe atunci decât, probabil, instinctiv era faptul că romanul conținea și o paradigmă a genului ca atare: ca și insula, plină de mistere, un roman evocă o realitate naturală, dată, și își creează totodată lumea proprie, imaginată de scriitor. Când, la începutul anilor ’80, am vrut să definesc, în Arca lui Noe, genul romanesc, am avut nevoie de acest Hinterland real în miezul căruia ia naștere ficțiunea și mi-am adus aminte de Insula misterioasă.

Fragment (XXI) din volumul:

Nicolae Manolescu, „Viațăși cărți”,

Editura Paralela 45

Nicolae Manolescu - critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii. Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Ultimele articole publicate în Amintiri esentiale

Mergi la Început