Acum mulți ani, chiar de ziua în care împlineam o anumită vârstă, un telefon mi-a reamintit că promisesem să scriu pentru radio un portret al lui Alexandru Ivasiuc. Orice altă treabă de acest fel aș fi amânat-o, dar nu fiind la mijloc un articol despre neuitatul meu prieten, nelipsit de la ziua mea, care lui i se părea că merită s-o sărbătorim împreună, deși eu aș fi preferat să mă ascund. In definitiv, portretul îmi oferea ocazia de a fi împreună cu el, acum, când o astfel de întâlnire nu mai era posibilă. Așa că m-am dus la radio și, inspirație de moment, am vorbit despre simbolul păsărilor din romanul cunoscut.
La plecare, redactorul emisiunii, vechi prieten și el cu Ivasiuc, mi-a povestit scena în care (mi se pare că tot într-o emisiune de radio) Ivasiuc relata cum și unde (în timpul detenției sale, în colonia de muncă de pe Insula Mare a Brăilei, pe care redactorul emisiunii, Florin Pavlovici, și el fost deținut, o va evoca într-o carte extraordinară) a văzut el un stol de pescăruși care i-a dat ideea titlului și a prologului romanului său. Ieșind, după emisiune, pe strada Temișana, am auzit niște țipete puternice de păsări.
Un stol de pescăruși, din cei rătăciți pe Dâmbovița în unele ierni, se rotea deasupra mea, scoțând acele țipete ascuțite care-mi atrăseseră atenția și mie, și altora.
La ferestrele caselor, mai multe persoane priveau și ascultau. Stolul m-a condus până la capătul străzii, descriind cercuri deasupra capului meu și țipând. Ce fel de mesaj, dacă era vreunul, voiau să-mi transmită acele păsări? Pradă tulburării încă, m-am întâlnit cu o prietenă, căreia i-am spus întâmplarea. I-am vorbit vreme îndelungată despre Ivasiuc. Simțeam nevoia să-1 mențin prezent în această zi. Ea m-a ascultat și la urmă mi-a spus că într-un zodiac, pe care tocmai îl citise din amuzament, stătea scris, la intersecția zodiilor noastre, că îi aduc în dar de ziua mea pe cel mai bun prieten.
Nu cred în zodiace și nici mistic nu sunt. Dar întâmplarea mi-a pus la încercare inteligența și a trezit în mine întrebări fără răspuns.
Fragment (XVIX) din volumul:
Nicolae Manolescu, „Viață și cărți”,
Editura Paralela 45
