VIAȚĂ ȘI CĂRȚI : „Poveștile copilăriei” (I)

în Amintiri esentiale Autor:

Un capitol peste care nu pot să trec îl reprezintă poveștile. Ale lui Creangă se aflau printre cărțile din prima mea bibliotecă. Dovadă eticheta cu numărul 3 de pe cotor. Mama îmi citea în franceză Perrault. Mai târziu l-am citit eu însumi în traducerea Sarinei Cassvan. Țin minte că mă fascinau numele din poveștile lui. Marchizul de Carabas îmi suna în urechi într-un fel atât de solemn, încât mă impresiona puternic. Mă întrebam de fiecare dată de unde îl scosese Motanul.

Îl invidiam sincer: uite ce i-a trecut lui prin cap! Nu înțelegeam de ce se arăta Perrault atât de drastic cu Scufița Roșie. În definitiv, cu ce greșise fetița?

Eu făcusem cu mult mai multe prostii și nu mă mâncase niciun lup. Stătuse de vorbă cu lupul? Ei și ce era rău în asta? O lume împărțită pe caste, avându-și fiecare codul, o lume a manierelor elegante era tot ce se putea închipui mai departe de epoca de după al Doilea Război Mondial. Mă îndrăgostisem la nebunie de Peau d’âne. Credeam că numele se scrie într-un cuvânt. Iar capriciile ei nu mă enervau deloc. Mă distra de minune felul în care îi păcălește pe toți, îmbrăcată în pielea de măgar și spoită cu funingine pe față. îmi plăcea, poate, și fiindcă intuiam obscur în ea o fată de treabă, fără ambiția Cenușăresei. Și, Doamne, ce m-a tulburat titlul franțuzesc al cărții lui Perrault când l-am putut citi: Contes de ma mère l’Oye. Mi-l tot răsuceam prin minte și mă bătea gândul să scriu o carte cu un titlu asemănător.

Pe Frații Grimm i-am citit mai târziu. Mi s-au părut teribil de asemănători cu Ion Creangă, pe care-l iubeam pentru dreptatea pe care o face fetei celei oropsite a Moșului și pentru făpturile acelea extraordinare care-l ajută pe Harap-Alb (din nou numele îmi mergeau la inimă: Păsări-Lăți-Lungilă!). (Deloc întâmplător, volumul meu de debut din 1966 se deschide cu un mic text despre moldovean.) Revenind la Frații Grimm, aerul cam țărănesc și realist al poveștilor lor mă deruta într-o anumită măsură. Ciudat e că, la Creangă, mi se părea normal. Mai știu eu de ce? Poate că pe Creangă nu-l simțeam un autor pentru copii, după cum nu e, dacă dăm crezare experimentului relatat de Sadoveanu în Anii de ucenicie, nici unul pentru țărani. Nici urmă de palate, de calești, de pantofiori aurii sau de rochii bogate. Nu vezi lumini, n-auzi cântări prin baluri.

Fragment (XV) din volumul:

Nicolae Manolescu, „Viață și cărți”,

Editura Paralela 45

(Visited 1 times, 1 visits today)
 

Nicolae Manolescu - critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Ultimele articole publicate în Amintiri esentiale

Notiunea de timp

Pentru talmeş-balmeşul lecturilor mele de până la şaisprezece-şaptesprezece ani
Mergi la Început