Imediat după încheierea Primului Război Mondial, culpabilitatea Germaniei, consfințită prin art. 231 al Tratatului de la Versailles, şi-a pus sigiliul pentru o lungă perioadă de timp asupra interpretării istorice a evenimentelor din anii 1914-1918. În centrul investigației istoricilor s-au aflat, cu precădere, principalele decizii politico-militare ale liderilor celor două tabere combatante, Antanta și Puterile Centrale. Treptat, istorici precum Pierre Renouvin și Jean Baptiste Duroselle, preocupați de analizarea acțiunii cauzelor profunde, supun analizei istorice condițiile vieții materiale, structurile economice şi sociale, pasiunile colective de tipul naționalismului agresiv[1].
Depășirea viziunii înguste a cercetării istorice de natură strict factologică a făcut ca literatura de specialitate să se îmbogățească cu o serie de contribuții înnoitoare. Într-un peisaj istoriografic dominat, la început, așa cum am menționat mai sus, de prezentarea istoriei primei conflagrații mondiale din punct de vedere politic și militar, remarcăm lucrarea lui Irene Osgood Andrews și Margaret A. Hobbs, Economic Effects of the World War Upon Women and Children in Great Britain. Cartea celor două autoare iese din sfera istoriei pozitiviste și ne oferă o viziune diferită asupra evenimentelor din anii 1914-1918, introducând ca subiect de cercetare copilul și lumea copilăriei, amenințată de efectele războiului recent încheiat.
La începutul anilor 1990, Stéphane Audoin-Rouzeau ne propune o abordare inovatoare, deschizând un nou orizont cercetării Primului Război Mondial, studiind în lucrarea sa, „La Guerre des enfants: 1914-1918”, copilul și lumea copilăriei din perspectivă culturală. Principalele teme de cercetare ale istoricului francez sunt eforturile guvernului și ale bisericii de a mobiliza copiii și a-i învăța ce înseamnă războiul prin intermediul învățământului școlar, al jucăriilor și al jocurilor, al cărților și al periodicelor[2].
Recent, cartea lui Rosie Kennedy completează studiile în direcția investigației societății europene în anii 1914-1918, dintr-o perspectivă britanică de această dată, revelatoare pentru cunoașterea presiunilor la care a fost supusă lumea copilăriei în această perioadă. Lucrarea cercetătoarei britanice investighează în mod preponderent „experiența copiilor și modurile în care aceștia răspund la mobilizarea pentru război[3]”.
Istoriografia română a abordat tangențial problema copilăriei în lucrările dedicate Primului Război Mondial. Copilul, ca actor social, este prezent în măsura în care memorialistica acelei perioade a reținut, în special, suferințele provocate de retragerea populației în Moldova ca urmare a ocupației Bucureștiului și a Munteniei de către trupele Puterilor Centrale, la sfârșitul anului 1916. În prezent, asistăm la un efort de recuperare a memoriei acelei perioadei, cercetările fiind integrate manifestărilor dedicate evenimentelor de comemorare a Marelui Război.
În timpul interpelării din 8 iunie 1918, în Adunarea Deputaților, aflată încă în refugiu la Iași, deputatul român I. Teodorescu sublinia traumele provocate societății românești din Vechiul Regat de situația grea a copiilor. Astfel, acesta făcea referire la „întrebuințarea copiilor denumiți „cercetași“ în diferite lupte ce s-au dat în anul 1916 pe teritoriul țării, dar în special cu privire la evacuarea pe jos, în același an 1916, din Oltenia și Muntenia spre Moldova, a unui mare număr dintre acești „cercetași“ copii de la 12 la 16 ani, cu care prilej majoritatea au pierit în modul cel mai tragic de frig, de oboseală și de foame[4]“.
Tot în timpul unei interpelări în Parlamentul de la Iași, Victor Antonescu atrăgea guvernului atenția cu privire la faptul că „în județele din Moldova de jos sunt răspândiți peste 300 de tineri, toți elevi ai școalelor normale de învățători din teritoriul ocupat, acești tineri aduși aici în timpul de tristă memorie a retragerii armatelor, fiind ridicați cu forța după ce au rătăcit cu lunile în cea mai neagră mizerie[5]“. Omul politic liberal semnala, totodată, „tratamentul mizerabil“ de care sufereau copiii care „[și]-au luat lumea în cap, care încotro au nimerit, tocmai ca și puii de potârniche […]“.
Informațiile privind traumele provocate copiilor în timpul Primului Război Mondial, susținute de numeroase documente de arhivă, contribuie, în opinia noastră, la întregirea tabloului societății europene din acea perioadă și la a ne invita să gândim spre viitor, cu speranța că asemenea lucruri nu se vor mai repeta.
