Constantin Noica nota, aproape biblic, la numărul 300 al revistei: „Ca prin «cheile» unui rîu, prin canalul Secolului 20 au trecut în spațiul nostru spiritual apele vii ale veacului”. Primul număr, cu peste 200 de pagini, în format A5 (format perpetuat pînă în prezent), apare în ianuarie 1961, editat de
Read MoreInterventia a avut loc in cadrul conferintei dedicate Revistei „Secolul 20” si desfasurate sub egida „Biblioteca si revistele culturale” la Biblioteca Nationala, in data de 7 februarie 2017.
Constantin Noica nota, aproape biblic, la numărul 300 al revistei: „Ca prin «cheile» unui rîu, prin canalul Secolului 20 au trecut în spațiul nostru spiritual apele vii ale veacului”. Primul număr, cu
La începutul anilor ’60, când s-a desprins din firavele caiete de literatură străină încropite la Editura pentru Literatură și artă, Secolul 20 era, în contextul vremii, una dintre publicațiile pentru care se
Sub acest generic, Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), Biblioteca Națională a României și Fundația „Maica Benedicta” propun, de-a lungul anului 2017, mai multe manifestări, cu scopul de a evidenția importanța bibliotecilor