În cadrul „Zilelor Eminescu”, din 15-17 iunie 2022, de la Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, a fost decernat, post mortem, Premiul pentru promovarea operei eminesciene doamnei Christina Zarifopol-Illias (1944-2021), profesor la Indiana University din Bloomington, Statele Unite ale Americii. De asemenea, la masa rotundă intitulată „Christina Zarifopol Illias…
Read MoreLa selecta editură Spandugino a apărut al patrulea volum din seria de autor Marian Papahagi, volum cu titlul „Intelectualitate și poezie. Studii despre lirica din Duecento”. Amintim și conținutul volumelor anterioare. Volumul 1: „Exerciții de lectură”,…
În 5 mai 2026, s-au împlinit două decenii de la strămutarea în veșnicie a doamnei academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. Această dată din calendarul nostru cultural-spiritual fost marcată, printr-o Sesiune omagială…
Generația optzecistă este, în istoria literaturii române contemporane, una foarte valoroasă. Dintre membrii ei, Mircea Scarlat (10 aprilie 1951 – 18 decembrie 1987) a părăsit mult prea devreme lumea aceasta, dar a lăsat o…
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (15-21 septembrie 2025) a cuprins și masa rotundă consacrată Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, moderată de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, la…
În perioada 19-24 august 2025, la Putna, a avut loc a XIX-a ediție a Colocviului organizat de Fundația „Credință și Creație. Monahia Benedicta”, pe tema „Moștenirea spiritual-culturală și noile generații”. Una dintre…
În 2025, s-au împlinit 75 de ani de la nașterea lui Ioan-Petru Culianu (1950-1991), strălucit profesor de istoria religiilor, discipol al lui Mircea Eliade și savant recunoscut la nivel mondial. Editura Humanitas…
Într-un 5 august 1922, venea pe lume, la Siliștea-Gumești, cel care a devenit unul dintre marii prozatori ai literaturii române: Marin Preda. În 1955, apărea primul volum din „Moromeții”, capodopera creației sale. În…