La mulți ani, Alexander Baumgarten!

1 min read

În 16 octombrie 2022, prof. univ. Alexander Baumgarten, de la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, director al Departamentului de Filosofie Premodernă și Românească și al Centrului de Filosofie Antică și Medievală, a împlinit 50 de ani.

Ajuns la vârsta deplinei maturități creatoare, Alexander Baumgarten este o personalitate complexă și distinsă a culturii românești actuale. A publicat numeroase volume de studii și exegeză a filosofiei medievale și a filosofiei antice. A tradus, din greacă și latină, tratate de filosofie antică și medievală, cu comentarii și aparat critic. Coordonează, la editura Polirom, colecția „Biblioteca medievală”, la Editura Humanitas – Colecția „Surse Clasice” și, la Editura Univers Enciclopedic, colecțiile „Cogito” și „Filosofia medievală”. Conduce doctorate și este redactor al unor reviste din domeniul filosofiei. Este membru al uniunii Scriitorilor din România și al unor societăți academice naționale și internaționale.

Iată principalele volume de autor:

  1. Principiul cerului. Eternitatea lumii și unitatea intelectului în filosofia secolului al XIII-lea, Editura Dacia, Cluj , 2002,
  2. Intermediaritate și Ev Mediu. Studii de filosofie medievală, Editura Viața Creștină, Cluj, 2002,
  3. Sfântul Anselm și conceptul ierarhiei, cu o prefață de Anton Adămuț, Editura Polirom, colecția „Seminar. Filosofie”, Iași, 2003,
  4. Școala răgazului. Studii de filosofie antică și medievală, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2006,
  5. Bună dimineața, filosofie!, cu o prefață de Mihai Maci, Editura Bastion, Timișoara, 2008,
  6. Aproape de Toma. Studii de aristotelism și neoplatonism latin, Editura Galaxia Gutenberg, Cluj, 2010,
  7. Șapte idei înrâuritoare ale lui Aristotel, Editura Humanitas, București, 2012,
  8. Vânătorul cu o singură săgeată Reflecții asupra filosofiei în limba română, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2013,
  9. Restul ca problemă a filosofiei, Editura Polirom, colecția Plural, Iași, 2022

Împlinirea vârstei rotunde de 50 de ani coincide, la domnul Alexander Baumgarten, cu apariția, la Editura Polirom, al celui de-al cincizecilea volum din colecția „Biblioteca Medievală”: Photios al Constantinopolului – Sentințe morale, ediție bilingvă, traducere, studiu, comentarii și note de Cristian Ioan Dumitru.

Despre această fericită coincidență, în mod special despre colecția „Biblioteca Medievală”, va fi vorba în interviul transmis la Radio Trinitas, în emisiunea „Revista Culturală Trinitas” de duminică, 16 octombrie 2022.

 

Previous Story

Aspecte ale deontologiei culturii la Eugeniu Coșeriu

Next Story

PEN România

Latest from Blog