„Cu faţa la tovarăşul Nicolae Ceauşescu!”
M-am întrebat dacă fragmentul care urmează are nevoie de introducere. Ezit, fiindcă, se știe, copilăria este grăitoare. Ea singură poate ieși din timp, strecurându-se ca un copil desculț prin iarbă, știe să fie atemporală fără să devină inactuală. Și cu toate astea…câteva gânduri de la cea care se privește acum în oglinda acestui portret alb-negru,… Citește mai departe