Latest from Blog
S-au împlinit 90 de ani de la nașterea criticului de artă DAN HĂULICĂ (1932-2014), președinte de onoare al
În 7 mai 2022, s-au împlinit 15 ani de la trecerea în veșnicie a lui Octavian
Ne bucurăm nespus atunci când aflăm că tineri intelectuali de la noi se dedică studiului istoriei
„Generația 80 a dat câțiva buni critici, dar, cu excepția lui Mircea Scarlat, a lui Ion
Imperioasă nevoia de structurare a învățământului și educației, în vremea noastră! Editura Spandugino vine în întâmpinarea
Habent sua fata libelli. Cărțile au soarta lor. Adică, după publicare, se desprind de cel care