Generația optzecistă este, în istoria literaturii române contemporane, una foarte valoroasă. Dintre membrii ei, Mircea Scarlat (10 aprilie 1951 – 18 decembrie 1987) a părăsit mult prea devreme lumea aceasta, dar a lăsat o operă remarcabilă de istoric literar.
Regretatul mare critic Nicolae Manolescu, magistrul și mentorul lui Mircea Scarlat, scria, în monumentala „Istorie critică a literaturii române” (Ed. Cartea Românească, 2019, pag. 1350- 1352):
„Generația 80 a dat câțiva buni critici, dar, cu excepția lui Mircea Scarlat, a lui Ion Simuț și parțial a lui Dan C. Mihăilescu, puțini sunt istoricii literari interesați nu doar de o epocă anume, ci de întreaga istorie a literaturii. Toate cărțile lui Mircea Scarlat sunt de istorie literară. Nu mai puțin o antologie și apoi un «dicționar» consacrate primilor noștri poeți, cu multe nume ignorate până la ele, din secolele XV – XVIII, începând chiar cu Filotei Monahul, logofătul lui Mircea cel Bătrân. Întâia carte fiind despre Miron Costin (o teză de licență la origine), ultima carte este o Istorie a poeziei românești, după ce Mircea Scarlat a trecut prin Creangă, Bacovia și Barbu.
Mircea Scarlat avea însușirile trebuitoare istoricului literar. Era meticulos, exact, neobosit scociorâtor prin arhive. Când trata un subiect, îl epuiza. Îl cunoștea în cele mai mici amănunte. Mapele lui de fișe și dosare (nu exista computerul) erau celebre. Le-am parcurs eu însumi, ca să-i alcătuiesc ultimul volum (al patrulea – n.n.) din Istoria poeziei, rămas în șantier, la moartea lui prematură. Frecventa asiduu bibliotecile.”
În 2026, Mircea Scarlat ar fi împlinit 75 de ani. La „Revista Culturală Trinitas”, istoricul poeziei românești a fost evocat de cel mai apropiat prieten, domnul VALERIU STOICA – rafinat om de cultură, iubitor mare de literatură și, deopotrivă, receptor de ordin critic al autorilor și operelor acestora – într-o convorbire amplă pe care am purtat-o cu domnia-sa.
Un prim episod a fost consacrat de domnul Valeriu Stoica povestiri despre începutul prieteniei cu Mircea Scarlat, în timpul efectuării stagiului militar, la absolvirea facultăților de Litere – Mircea Scarlat și Drept – Valeriu Stoica. În cele șase luni de armată, aflându-se în același pluton, cei doi prieteni dezbăteau intens idei din sfera literaturii și a umanioarelor în general.
Vă oferim o altă secvență din convorbirea cu domnul Valeriu Stoica, secvență difuzată la Radio Trinitas, emisiunea „Revista Culturală Trinitas” din 29 martie 2026.
