
Cea de-a XX-a ediție a Colocviului de la Putna, organizat de Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, în perioada 19-24 august 2026, a avut ca temă „Modelul paideic în spiritualitate și cultură. Mari îndrumători”.
Colocviul este dedicat, în fiecare an, Monahiei Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, înveșnicită la Putna. În 2026, s-au împlinit 20 de ani de la strămutarea ei în lumea drepților. Maica Benedicta s-a născut în 1920, în ziua de 20 august.
Programul Colocviului a inclus, pe lângă numeroase conferințe, trei mese rotunde cu următoarele teme: „Viața și opera acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta”, „Mari teologi și îndrumători spirituali”, „Mari îndrumători culturali”, creatori ai unui model paideic în comunitatea intelectuală din spațiul românesc. De asemenea, unele conferințe au marcat „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar, proclamat de Patriarhia Română pentru 2026”.
La această a XX-a ediție, după slujba de Te Deum și cuvintele de bun venit ale Părintelui Arhimandrit Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, după vernisajul expoziției „Văzduh polifonic”, dedicată Monahiei Benedicta, după lansarea numărului 19 al revistei „Caietelor de la Putna”, a albumului „Maica Benedicta în văzduhul sufletului românesc. 20 de ani de la trecerea la cele veșnice” și, nu în ultimul rând, a revistei „Cuvinte către tineri”, au fost rostite trei preliminarii la tema Colocviului, de către acad. Ioan Aurel Pop, președintele Consiliului Academic Român, acad. Mircea Martin, șeful Secției de Filologie și literatură a Academiei Române, și de prof. univ. Eugen Munteanu, membru corespondent al Academiei Române.
Vă propunem să ascultați aceste preliminarii, difuzate la Radio Trinitas, în emisiunea „Revista Culturală Trinitas”, în 30 august 2026.
Acad. IOAN AUREL POP, președintele Consiliului Academic Român

Acad. MIRCEA MARTIN, șeful Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române

Prof. univ. EUGEN MUNTEANU, membru corespondent al Academiei Române

