„Crai nou” la Viena

1 min read

Capitala Austriei, Viena, a fost pentru mulți intelectuali, artiști, filosofi, oameni de știință români, centrul alcătuirii unei forma mentis, lărgind-o pe aceea cu care plecau din țară. Printre artiștii care au studiat în capitala austriacă se numără și bucovineanul Ciprian Porumbescu, „o personalitate iconică a culturii române”, cum spune domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena.

Recent, în 30 iulie, în sala Musikverein din Viena, Sala de Aur din care se transmit concertele de Anul Nou, s-a desfășurat spectacolul cu opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, omagiindu-l astfel la 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moarte. A venit pe lume în 1853 și a murit în 1883. Într-o viață scurtă, de numai trei decenii, Ciprian Porumbescu a lăsat muzicii românești melodioasa „Baladă pentru vioară”, opereta „Crai Nou” și multe alte lucrări de sorginte bisericească sau laică.

În privința concertului din capitala Austriei, i-am solicitat Excelenței Sale, domnului Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena, un scurt interviu. Dialogul a fost difuzat la emisiunea „Revista Culturală Trinitas”, Radio Trinitas, 6 august 2023.

Catalin-Teodor este redactorul-sef al revistei online de jurnalism cultural "Memorie Culturala".
El crede ca fiecare dintre noi putem deveni mai buni in ceea ce facem, in fiecare zi.
De aceea, prin articolele publicate, prin seminariile tinute, prin sfaturile oferite, incearca sa puna in aplicare acest crez.

Previous Story

Giulia Caminito în limba română

Next Story

PAVEL BOȚU ȘI NICHITA STĂNESCU 

Latest from Blog