De Paşti (Grădină în primăvară)

în Ancore contemporane Autor:

Eram în Sâmbăta Mare. Se pleca încet spre seară. Toată ziua zumzăisem prin jurul Anicăi. Oale, străchini, strigăte, găini, eu…de toate!

Anica face cozonaci. Pune lapte, făină, ouă, zahăr. Miroase vanilia, dulce ca raiul. Tot felul de ingrediente rare, folosite cu grijă…. pentru că nu se găsesc! Şi pentru că din ele se fac lucruri „puse deoparte”, pentru Dumnezeu şi pentru sfinţi. În timp ce eu încercam să rezolv mental problema unui astfel de transport cosmic, adică cum o să ajungă cozonacii în cer, Anica frământa de zor. Coca creşte, prinde viaţă. Anica acoperă cazanul mare cu un ştergar folosit numai pentru aşa ceva şi îl pune deoparte la dospit. Trăgeam cu ochiul la făptura care prindea viaţă în albie revărsându-și burta albă, imensă, pe sub ştergar.

Străbunicii mei, Marița și Enache. La mijloc, bunicul, Andrușcă E. Neculai.
În grădina casei din Bogdănești, de Sfintele Paști

Între timp, Anica aprinde focul în cuptorul din grădină. Eu trebuia să supraveghez uriaşul de lut care horcăia şi pufnea, până avea să-şi dea duhul. Pe duhul focului aveau să se coacă cozonacii. Aşa că stăteam așteptând la priveghiul acela înmiresmat şi de mare taină. În chiler, Anica întoarce cozonacii, îi unge cu ou şi îi pune în tavă, pe frunze de nuc. Un cortegiu de colaci şi cozonaci… şi câteva turtiţe pentru ostenitorii cu priveghiul. Adică pentru mine. „Ia mergi la foc, vezi ce face…” „Acu-i acu”, mă gândeam. Ca să ajung la foc trebuia să trec prin curtea găinilor şi a tuturor vieţuitoarelor care aveau cioc, aripi, gheare şi erau cu un cap mai mari decât mine. Mersul în grădină însemna, nici mai mult nici mai puţin, trecerea pe lumea cealaltă. Bântuit de cloşti şi curcani, tărâmul necunoscut era îmbietor şi enigmatic. Şi, cum aflasem din poveşti cât era de greu și de primejdios să te întorci de pe tărâmul celălalt, mă căzneam să înaintez către cuptor, sărind praştie peste poarta pe care numai Anica putea s-o deschidă. Spuza mijea, cu ochi roşietici, ca un balaur răpus. Pesemne că acum trebuie să-şi dea duhul, mă gândeam, şi o rupeam la fugă după Anica. Să pună numaidecât cozonacii pe duh, ca să ajungă repede şi sigur unde trebuie, să aibă sfinţii ce mânca în noaptea de Paşti. Scoatem cozonacii, creţi şi cu crustă ca nişte prunci ieşiţi din pântece, hotărâţi cu orice preţ să trăiască. Îi punem în coşuri şi ne pregătim să pornim spre biserică, Anica fericită că a supravieţuit încă unui turnir cu forțele văzute și nevăzute, eu ca să văd Învierea şi să mă alerg cu Lenuţica printre mormintele luminate.

Se făcuse noapte de-a binelea. Mă cocoț pe grămada de bolovani, postul meu de observație. Pe drum se vedeau făclii. Se întorceau cu lumina de Paşti din satul vecin. Latră câinele. Pe poartă intră tata. E şi mama, mai mică, lângă el. Numai ea miroase mai frumos decât toţi cozonacii la un loc şi decât florile de cireş care se scuturau în noapte ca stolurile de fluturi.”

(fragment din Cartea cuvintelor chivot, ed. EIKON, 2015)

Andreea Nanu - prozatoare - (n. 1981) a debutat cu romanul „Ziua cea mai albă” (ed. Eikon, 2014), nominalizat la concursul de debut literar Humanitas – UniCredit. Acestui prim volum din tetralogia AnoTimpurilor i-au urmat „Numele ei era Uitare” (ed. Eikon, 2014), „Insula Melc” ( Eikon, 2015 ) şi „Timpul splendorii”, recent lansat la librăria Cărtureşti Verona, în data de 19 mai a.c. După incursiunea în poetica interioarelor („Ziua cea mai albă” – Iarna), în poetica apei şi a aerului („Numele ei era Uitare” – primăvara), în poetica pământului şi a focului („Insula Melc” – vara), „Timpul splendorii”, anotimpul toamnei, explorează, continuând perspectiva bachelardiană, existenţa cuvintelor ca esenţe preţioase, corespondenţa dintre arhitectura muzicii şi a baletului, într-o călătorie interioară, ghidată de jocul memoriei şi nobleţea poveştii. În 2015, Andreea Nanu a lansat şi un volum de proză scurtă cu caracter autobiografic, „Cartea cuvintelor chivot”, prefaţat de criticul Alex. Ştefănescu. Autoarea a studiat ştiinţele politice la Universităţile din Bucureşti şi Bologna şi la Institutul de Studii Politice din Rennes, Franţa.