Prin anii ’90, apăreau, la Editura Dacia, patru volume cu titlul „Dreptul la memorie”, în lectura lui Iordan Chimet. Ele erau alcătuite din fragmente reprezentative pentru cultura română, semnate de mari personalități din generații diferite.
Dreptul la memorie – admirabilă expresie a găsit Iordan Chimet! – nu i se poate lua niciunui om. I se poate îngrădi sau suprima uneori în întregime posibilitatea de a vorbi despre memorie, de a o mărturisi, cum s-a întâmplat sau se întâmplă în regimurile totalitare. Dar dreptul de a cunoaște istoria anterioară nu i se poate lua. El este condiția supraviețuirii oricărui om. Dreptul la memorie ar trebui introdus în legea fundamentală a țării, Constituția. Poate că legiuitorii noștri vor reflecta la lucrul acesta.
Memoria individuală și memoria colectivă leagă între ele generațiile. Nu doar în sensul căutării trecutului, ci și ca un proces de esență intelectuală prin care, ca societate, decidem ce trebuie păstrat și canonizat și apoi transmis descendenților. Memoria există în măsura în care este împărtășită de membrii unei comunități sau de popoare întregi. Afirmațiile aparțin lui Paul Ricoeur, din volumul „Memorie, istorie, uitare”. Ca să fie obiect al împărtășirii, memoria trebuie să circule. Așadar, locurile pe care le numim ale memoriei, „lieux de mémoire” (Pierre Nora), nu rămân încremenite. Ele iradiază o forță spirituală care așază istoria nu doar în perimetrul povestirii, ci și al eticii.
Există, așadar, schimbând termenii, o etică a memoriei. Și memoria individuală, și memoria colectivă reprezintă un semn de sănătate mintală. Înțelegem, prin aceasta, că nu ne fixăm doar în cadrul teoretic, ci și că trăim etic, evident cu ajutorul memoriei.
În anii trecuți, am avut privilegiul de a dialoga pe tema referitoare la etica memoriei cu doi mari intelectuali ai culturii noastre actuale: Ana Blandiana și Romulus Rusan, două suflete pereche, sensibile și puternice în același timp, aflate împreună, în căsnicia lor, de 56 de ani.
În 8 decembrie 2016, Romulus Rusan, scriitorul, eseistul, istoricul care a pledat, prin tot ce a făcut la Memorialul Sighet, pentru dreptul la memorie, a plecat în veșnicie. În lumina veșniciei. Lucrarea lui pe pământ, alături de iubita sa soție, poeta, prozatoarea, eseista Ana Blandiana, se așază sub semnul dreptului la memorie și al eticii memoriei. I-a slujit, prin scris, prin cărțile publicate și prin uriașa operă care este Memorialul Sighet, pe semenii lui predecesori sau pe cei prezenți, apărând, cu o consecvență fără egal, dreptatea, adevărul istoric, omenia.
Pe acest site, memorieculturală.ro, vă oferim prilejul de a asculta vocea lui Romulus Rusan dintr-o convorbire mai amplă realizată cu el și cu Ana Blandiana. Putem recompune, din acest fragment, și au autoportret Romulus Rusan, mai mult sugerat de mult regretatul om al cetății. (Acest fragment face parte din emisiunea Revista Literara Radio, din 11 decembrie 2016, difuzata la Radio Trinitas).
