In Memoriam – Ruxandra Garofeanu

1 min read

A plecat în veșnicie, pe 17 ianuarie 2021, criticul de artă Ruxandra Garofeanu, realizatoare de emisiuni de televiziune și radio de mare profesionalism. Avea o vastă suprafață a cunoașterii artelor plastice contemporane și o capacitate remarcabilă de interpretare a lor.

S-a născut la București, în 9 martie 1944. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția „Istoria și Teoria Artei”, fiind studenta profesorului și esteticianului Eugen Schileru.

A condus, peste 10 ani, Galeria de artă „Dialog” din cadrul Primăriei Sectorului 2. A fost distinsă cu Premiul „Margareta Sterian” pentru creație muzeografică și plastică și pentru numeroasele expoziții la galeria amintită.

S-a aflat în preajma ilustrului critic de artă Dan Hăulică (1932-2014). Împreună puneau la cale evenimente de excepție privind arta românească. În 2012, Ruxandra Garofeanu a realizat, cu un efort considerabil, cu atașament și pricepere, alături de Dan Hăulică și de Paul Gherasim (1926-2016), marea expoziție „Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990”, un patrimoniu memorabil de 600 de opere. Albumul apărut  în urma acestei expoziții rămâne un document esențial pentru evenimentul greu repetabil.

În 2016, regretata doamnă Ruxandra Garofeanu, organiza, la Galeria „Dialog” din București, expoziția În grisaille de Dacian Andoni, selectă prin valoarea lucrărilor artistului și prin viziunea dispunerii lor pe simeze. Ruxandra Garofeanu a vorbit, atunci, la vernisaj cu profundă înțelegere și cu deosebită participare afectivă. De la acest eveniment artistic vă oferim un scurt fragment cu vocea aceleia care a fost Ruxandra Garofeanu. Secvența a fost difuzată la „Revista Culturală Trinitas”, Radio Trinitas, în 18 ianuarie 2021.

[audiomack background=”1″ src=”https://audiomack.com/embed/song/memorie-culturala/ruxandra-garofeanu”]

Teodora Stanciu - Profesoară de română, franceză, publicistă. Realizatoare de emisiuni complexe la Redacția Literară „Vasile Voiculescu”: „Revista literară Radio”, „Etică-Estetică”, „Universitatea Radio”, „Mari cărți, mari civilizații” etc. la Radio România Cultural (1990-2013). În prezent realizatoarea emisiunii „Revista culturală" la Radio Trinitas. Laureată a diferitor premii, inclusiv Premiul Academiei Române pentru emisiuni la Radio România Cultural (2009). Decorată cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler acordat de Președinția României în 2014.

Previous Story

Originalitatea lui Mircea Cărtărescu

Next Story

Ruxandra Garofeanu…

Latest from Blog