În zilele de 14-15 mai, la Mănăstirea Putna, s-a desfășurat, cu mare amploare, slujba de pomenire a Sfântului Iacob Putneanul, canonizat în 2017, mitropolit al Moldovei și stareț al Mănăstirii Putna în secolul al XVIII-lea.
S-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie credincioasă din nordul Moldovei. La numai 12 ani a intrat în Mănăstirea Putna, și a sporit duhovnicește la școala monahală de acolo. La 17 ani, a fost hirotonit ieromonah de către Mitropolitul Antonie. În 1745 este ales episcop de Rădăuți, iar în 1750 este înălțat în scaunul de Mitropolit al Moldovei, pe care îl slujește până în 1760. În vremea aceasta, cel mai greu impozit pentru oamenii nevoiași era văcăritul (dajdie pe animalele mari). Unii ierarhi ai țării reușiseră interzicerea acestei taxe, chiar printr-un blestem, la 1698, în timpul Mitropolitului Sava. La 1756, voievodul de atunci, Constantin Racoviță, voia să impună din nou acest impozit. Dar Sfântul Iacob l-a determinat să renunțe, printr-o ceremonie religioasă al Catedrala Mitropolitană din Iași. Din păcate, în anul imediat următor, 1757, 1758, scaunul domnesc este ocupat de oameni slabi, care insistă pe lângă Mitropolitul Iacob să dezlege blestemul, pentru ca văcăritul să fie introdus. Sfântul Iacob preferă să renunța la cârja de Mitropolit, decât să-și vadă poporul încorsetat de dări.
Marele Mitropolit a lucrat neobosit pentru luminarea neamului său. S-a îngrijit să publice cărți cu învățăturile marilor părinți, iar pentru copii a tipărit, în 1775, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În 1759, a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna. Înțelegea profund ce înseamnă grija pentru educarea copiilor. Fără învățătură, sufletul se usucă, scria el.
Pentru Putna, el este al doilea mare ctitor al Mănăstirii. Își alesese aici locul de retragere, în 1760. Restaurează mănăstirea pentru următorii 100 de ani, redându-i strălucirea voievodală și duhul monastic.
Prin strădania obștii de la Putna din zilele noastre, păstorită de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, Iacob Putneanul a fost canonizat în 2017. De ziua pomenirii lui, în 15 mai 2019, i-am solicitat părintelui stareț Melchisedec o scurtă convorbire pe această temă. Ascultați fragmentul care a fost difuzat la emisiunea „Revista Culturală Trinitas”, Radio Trinitas, în data de 19 mai 2019.
[audiomack background=”1″ src=”https://audiomack.com/embed/song/memorie-culturala/parintele-staret-melchisedec”]