„Ai atâtea vieți, câte cărți ai citit.”

1 min read

La 1 februarie 1990, se înființa cea mai prestigioasă editură din România postdecembristă: Editura Humanitas. Peste 3.000 de titluri și peste 30.000.00 de cărți publicate – iată bilanțul casei de editură Humanitas, a cărei deviză este „Ai atâtea vieți, câte cărți ai citit.” Generații întregi de la noi s-au format cu cărți apărute la Humanitas.

Echipa actuală a sărbătorit cei 30 de ani de existență printr-o frumoasă întâlnire cu publicul cititor, la librăria „Humanitas Cișmigiu” din București. Au fost invitați autori Humanitas de renume: Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Dan C Mihăilescu.

Credem că Dan C Mihăilescu a caracterizat cel mai bine și echipa editurii, și spiritul ei. Îl veți audia cu un fragment din cuvântul rostit la întâlnirea „Humanitas 30”, cuvânt difuzat în întregime la emisiunea „Revista Culturală Trinitas” (Radio Trinitas), 1 martie 2020.

[audiomack background=”1″ src=”https://audiomack.com/embed/song/memorie-culturala/dan-c-mihailescu-despre-humanitas-30″]

Teodora Stanciu - Profesoară de română, franceză, publicistă. Realizatoare de emisiuni complexe la Redacția Literară „Vasile Voiculescu”: „Revista literară Radio”, „Etică-Estetică”, „Universitatea Radio”, „Mari cărți, mari civilizații” etc. la Radio România Cultural (1990-2013). În prezent realizatoarea emisiunii „Revista culturală" la Radio Trinitas. Laureată a diferitor premii, inclusiv Premiul Academiei Române pentru emisiuni la Radio România Cultural (2009). Decorată cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler acordat de Președinția României în 2014.

Previous Story

O MARE EDITOARE: GABRIELA OMĂT

Next Story

Amintiri fara memorie

Latest from Blog