An omagial al satului romanesc

Conform unui ritual stabilit de regretatul critic de artă Dan Hăulică (1932-2014), inițiatorul Fundației „Credință și Cultură. Maica Benedicta”, colocviul anual organizat de această fundație, la Mănăstirea Putna, se deschide cu o

Fabula existentiala

Vă invităm să pătrundem pe teritoriul filosofiei, al gândirii românești actuale. Unul dintre reprezentanții ei de vârf este domnul profesor ȘTEFAN AFLOROAEI, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din  Iași, membru corespondent

Eminescu si Putna

Pe 3 iulie 2019, s-au împlinit zece ani de la plecarea în veșnicie a unui mare intelectual umanist român: profesorul universitar ieșean DUMITRU IRIMIA (1939-2009), eminentul stilistician și eminescolog, atașat profund de

De docta ignoratia

Una dintre colecțiile remarcabile ale Editurii Polirom este „Biblioteca Medievală”, inițiată de Alexander Baumgarten, profesor universitar la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Cluj-Napoca.  Coordonatorul colecției a gândit o întreagă serie

Reflecții de Paști

Talentatul romancier ADRIAN ALUI GHEORGHE compune un tablou realist al petrecerii sărbătorii în zilele noastre. Preocupările pentru partea materială din perioada de grație ce se numește sărbătoare ocupă aproape toată suprafața interesului

Simbolistica crucii

În Săptămâna Patimilor, i-am propus ca temă de dezbatere domnului Bogdan Tătaru-Cazaban, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, din cadrul Academiei Române, să vorbim despre simbolul cel mai înalt al creștinismului,

1 5 6 7 8 9 12