Povestea familiei Motrescu

Scena pe care se desfășoară acțiunea acestei cărți este frontiera trasată de creionul gros al lui Stalin în iunie 1940, când, în afară de Basarabia pe care o arvunise cu Hitler la 23 august 1939 a mai tăiat din trupul țării Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Perpendicular cu această linie de sate cu nume istorice: Vicovul de Jos, de Sus, Bilca, Marginea, Frătăuți, Dornești, Gălănești, Putna, Horodnic, Calafindești se aliniază obcinele împădurite care întruchipează dinspre Nord spre Sud faldurile unei cortine imaginare ce desparte pe românii rămași sub ocupație (decimați de masacrele de la Lunca și Fântâna Albă din aprilie 1941 și de deportarea din iunie 1941) de frații lor rămași în țară, care se temeau că vor avea o soartă asemănătoare. (…)
În jurul absenței lui Vasile se desfășoară, de altfel, destinul întregii familii Motrescu. Părinții, cei trei frați (în frunte cu Gheorghe), verii, verișoarele, cumnații, dar și vecinii și majoritatea consătenilor din Vicovu de Jos sunt urmăriți zi și noapte, obligați să se pândească între ei, bănuiți că îl găzduiesc sau îl ajută cu îmbrăcăminte sau alimente. (Ei sunt povestitorii din această carte). Anchetele la Rădăuți și Botoșani nu dau nici un rezultat, în ciuda torturilor sălbatice la care sunt supuși.
În cele din urmă, „banditul” se predă pentru a-i cruța de atâta suferință și – și după ce fusese condamnat de trei ori la moarte, în contumacie – este executat pe poligonul închisorii din Botoșani la 6 iulie 1958, în timp ce ancheta și procesul întregii familii aveau loc ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Sentința se dă la 11 septembrie 1958. Mama, Sofia Motrescu, în vârstă de 60 de ani, este condamnată la 20 de ani pentru crimă de „favorizare a infractorului”. Cei trei frați – Gheorghe, Ion și Constantin – sunt condamnați la muncă silnică pe viață, iar restul inculpaților la 15 sau 20 ani, în funcție de gradul de rudenie. De notat că procesul, desfășurat în plenul Tribunalului Suprem al R.P.R., compus din 19 judecători, a avut loc concomitent cu retragerea trupelor sovietice. Comuniștii români voiau să demonstreze că știu să nimicească, și cu familii cu tot, pe cei ce li se opuseseră în urmă cu 14 ani, cu arma în mână.
(…) În epopeea familiei Motrescu poate fi însă citită, prin extensie, soarta țărănimii române, pedepsită de ideologia și practica regimului adus de armata roșie fie la obediență totală în condițiile luptei de clasă, fie la exterminare.
(…) prin interviurile lui Daniel Popa în primul rând, dar și ale altor cercetători afirmați, în anii ’90, vom constitui seria de istorie orală pe care am intitulat-o, pe drept, „Recviem pentru țăranul român”.
Începutul l-am făcut prin această „Poveste a familiei Motrescu din Vicovu de Jos”, pentru că viața se împletește în așa măsură cu istoria, libertatea cu teroarea și demnitatea cu moartea încât paginile capătă o solemnitate de tragedie antică.
Protagonistul acestor mărturii – luptătorul plin de înțelepciune, de putere și de haz Gheorghe Motrescu – a participat la al VIII-lea Simpozion de la Memorialul Sighet, venind bolnav, cu o mașină de ocazie, din Vicovul său, ca să se mărturisească participanților. Avea genunchii, distruși în anii de detenție la Gherla, acoperiți cu două genunchiere decupate din anvelopa unei roți de automobil. „Am dorit atât de mult să văd Memorialul încât – dacă nu găseam o mașină – m-am pregătit să vin în genunchi până aici”, a declarat el mai în glumă, mai în serios, ziariștilor. Iar scurta comunicare pe care a ținut-o și-a încheiat-o cu cuvintele: „Totdeauna Securitatea așa ne-o zis: Vă distrugem, vă distrugem… E drept, ne-au distrus, dar nu m-au învins! Eu vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat”…
​

Romulus Rusan

Fragment din prefața cărții : „Recviem pentru țăranul român”.

Înregistrarea, făcută în urmă cu 15 ani de un tânăr absolvent al Facultății de Istorie din Iași – Daniel Popa –, surprindea evenimente ale rezistenței armate, civice și spirituale pe care locuitorii unei comune din vecinătatea frontierei „trasată în 1940 de creionul gros al lui Stalin” o opusese armatei roșii și regimului comunist. Scoasă la vedere de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, această odisee este copleșitoare nu numai prin amploarea ei, ci și prin stilul fermecător în care este reconstituită de cei 16 martori.

În povestea familiei Motrescu poate fi însă citită, prin extensie, soarta țărănimii române, condamnată de istoria următorilor ani fie la obediență totală, fie la exterminare.

Acest volum prilejuiește începutul unei noi serii editoriale – „Recviem pentru țăranul român”.