Câteva repere Revista Secolul 20 – premiată, în 1987, la Beaubourg, în Franța, drept cea mai bună revistă de literatură și artă din epocă – a împlinit, în 2021, 60 de ani existență. Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR) a digitalizat toate numerele revistei Secolul 20 din perioada 1961-1991, dorind…
Read MoreÎn 2019, în frumoasa noastră Bucovină, mai precis în spațiul binecuvântat al Mănăstirii Putna, se ridica, prin strădania, credința, inteligența și deschiderea vrednicului Părinte Stareț Melchisedec și a obștii pe care o…
Vă invităm în galerii de artă din București. Pe 3 aprilie 2023 a avut loc vernisajul expoziției „Horea Paștina și Cristian Dițoiu” la Galeria de artă Cecilia Cuțescu Storck, din Clădirea Ioan…
La Sibiu s-a desfășurat, între 24 iunie-3 iulie 2022, a XXIX-a ediție a marelui eveniment al Festivalului Internațional de Teatru, pe care îl conduce, ca președinte, domnul Constantin Chiriac, directorul general al…
Ne bucurăm nespus atunci când aflăm că tineri intelectuali de la noi se dedică studiului istoriei spirituale și culturale românești din veacurile anterioare. Cristina Cojocaru este unul dintre aceștia. Cercetător științific la…
Câteva repere Revista Secolul 20 – premiată, în 1987, la Beaubourg, în Franța, drept cea mai bună revistă de literatură și artă din epocă – a împlinit, în 2021, 60 de ani…
La Editura Creator din Brașov, a apărut recent o carte cum rar mai citim astăzi: Balada de Adrian Lesenciuc. Romanul, scris cu talent și deosebită însuflețire de autorului lui, se bazează pe…
Pe 28 octombrie 2020, una dintre cele mai valoroase pictorițe din arta românească contemporană, Valentina Rusu-Ciobanu, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Artista s-a născut la Chișinău, în 1920, în…