În cadrul „Zilelor Eminescu”, din 15-17 iunie 2022, de la Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, a fost decernat, post mortem, Premiul pentru promovarea operei eminesciene doamnei Christina Zarifopol-Illias (1944-2021), profesor la Indiana University din Bloomington, Statele Unite ale Americii. De asemenea, la masa rotundă intitulată „Christina Zarifopol Illias
Read MoreAcademia Română a decernat, recent, premiile pentru anul 2020. Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru proză, i-a revenit Andreei Răsuceanu, pentru romanul „Vântul, duhul, suflarea”, apărut la Polirom. Scriitoarea Andreea Răsuceanu
Un eveniment de mare anvergură a fost organizat de Fundația „Academia Civică” și Fundația „Spandugino”, la „Memorialul Sighet” din str. Jean-Louis Calderon nr. 66, București. Cele două admirabile fundații și-au unit eforturile
Scriitorul și traducătorul Radu Vancu este președintele PEN România, filiala românească a PEN INTERNATIONAL. Vă invităm să ascultați un fragment dintr-o convorbire mai amplă – difuzată în emisiunea „Revista Culturală Trinitas”, Radio
Valorosul critic literar și romancier de la Piatra Neamț, Adrian G. Romila, este foarte atent la producția literară a confraților din aceeași generație. Cronica pe care o veți asculta este scrisă într-un
În cadrul „Zilelor Eminescu”, din 15-17 iunie 2022, de la Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, a fost decernat, post mortem, Premiul pentru promovarea operei eminesciene doamnei Christina Zarifopol-Illias (1944-2021), profesor
Editura Humanitas a publicat, în 2021, ultima carte scrisă de Emil Cioran în limba română, „Carnetul unui afurisit”. Manuscrisul ei, înregistrat la Biblioteca „Jacques Doucet” din Paris, nu poartă acest titlu, ci
Instituția distincțiilor din spațiul cultural românesc a înregistrat, de curând, pe aceea cu titlul Premiul „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, celebrând figura de înaltă ținută intelectuală, morală și civică
S-au împlinit 90 de ani de la nașterea criticului de artă DAN HĂULICĂ (1932-2014), președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, membru al Academiei