În cadrul „Zilelor Eminescu”, din 15-17 iunie 2022, de la Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, a fost decernat, post mortem, Premiul pentru promovarea operei eminesciene doamnei Christina Zarifopol-Illias (1944-2021), profesor la Indiana University din Bloomington, Statele Unite ale Americii. De asemenea, la masa rotundă intitulată „Christina Zarifopol Illias…
Read MoreUn eveniment remarcabil de la sfârșitul lunii februarie 2018 l-a constituit Festivalul de conferințe și dialoguri culturale „Despre lumea în care trăim”, desfășurat pe scena Ateneului Român și organizat de Fundația „Humanitas…
Prof. univ. Viorel Vizureanu, prodecan al Facultății de Filosofie din București, autor al unor interesante volume, studii și articole pe teme de filosofie modernă și contemporană, a fost invitat la o convorbire…
La treisprezece-paisprezece ani eram, desigur, mult mai sensibil la aventurile personajelor. Dar faptul de a fi citit romanul de câteva ori (cu puține am mai procedat așa) îmi dovedește că eram atras…
La librăria Humanitas de la Cișmigiu, a fost lansat, pe 15 februarie 2018, primul volum din seria care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice. Traducerea, studiile…
Insula misterioasă de la vechea Editură a Tineretului, în traducerea Madelenei Samitca și a Ioanei Eșanu și cu prefața lui B. Elvin, anul de grație 1953, mi-a marcat ca niciun alt roman adolescența…
Dialogul lui Sorin Lavric cu Gabriel Liiceanu, purtat la Librăria Humanitas Cișmigiu (arhiplină!), a avut, pe tot parcursul lui, momente vii, generate de întrebările uneori provocatoare pe care cei doi interlocutori și…
NU POT SĂ BAG MÂNA ÎN FOC că Insula misterioasă a fost primul roman de Jules Verne pe care l-am citit. Dar el mi s-a părut cel mai captivant şi mi-a deschis nu doar gustul…